luni, 9 mai 2016

El s-a întors la ea că uitase să-şi ia la revedere!


El 46 de ani, ea 25. El era directorul unei edituri şi ea era atrasă de maturitatea lui. Se ştiau întâmplător şi într-o seară au luat cina în oraş. S-au plăcut şi ea a plecat acasă. Câteva ore mai târziu, el a revenit după ea, spunându-i că a uitat să-şi ia la revedere! A fost atât de emoţionat, că pur şi simplu uitase că de fapt îşi luase la revedere. 

 

Apoi a invitat-o pe malul lacului Herăstrău la o plimbare, pentru că voia să mai stea puţin cu ea că nu ştia cum să-şi ceară scuze că a uitat să îi spună la revedere!

A doua seară, a rugat-o să nu-şi facă planuri de cină că vrea să cineze şi de data aceasta să fie sigur că la plecare el chiar îşi ia la revedere! Toate bune şi frumoase, aşa se întâmplă şi el o convinge din ce în ce mai mult cu un buchet frumos de flori că merită să îi dea o şansă măcar să se mai vadă. Din vorbă în vorbă, el uită să o lase pe ea acasă şi se duce direct la el. Când ajung la portă, el îşi dă seama şi vrea să se întoarcă. Ea are nevoie să intre puţin la baie, apoi în acest timp el deschide o muzică şi pune un pahar de băut. Cei doi se aşază pe canapea şi încep să discute, timpul trece atât de repede că li se face somn. Amândoi adorm şi brusc el se trezeşte lângă ea şi începe să o studieze şi să o mângie. Ea se trezeşte şi dă să plece, însă el se oferă să o ducă acasă, era 3 dimineaţa. 

Seara următoare, el îşi dă seama că a reţinut-o şi o roagă frumos să se vină la el acasă la cină, pentru că vrea să îi facă o surpriză. Ea se urcă în taxi şi merge la adresa pe cre i-a scris-o pe SMS. Ajunsă acolo, el o vede pe camere şi coboară să o ia. El nu se poate opri din a o complimenta cât de frumoasă este. Ea se emoţionează şi cere un pahar de wishkey înainte de cină. Cei doi se simt bine, apoi el ea o ia de mână, o sărută tandru pe gât şi apoi uşor intră în intimitatea ei. Ea este emoţionată puternic, deaorece se lasă suprinsă de aceste momente.

Seara continuă cu o partidă hot şi dimineaţa el cheamă şoferul să o ducă acasă. 

El o sună zile în şir să ştie de ea, însă ea se simţea cumva programată şi controlată. Îşi pierduse cumva din libertatea ei. Se gândea că nu ar face faţă să stea cu un asemenea bărbat care îşi planifică toate evenimentele şi nu lasă nimic la voia întâmplării. Ei s-au întâlnit în continuare, însă ea simţea cumva că este dominată de el şi nu avea niciun control. 


În mai puţin de două luni l-a lăsat baltă şi deşi el o căuta, ea şi-a propus să nu îi mai acorde atenţie. Ar fi fost o relaţie frumoasă, dar Amy nu suporta că nu avea acces la el în totalitate şi voia să mai lenevească atunci când era cazul. Se gândea că e prea devreme să se lase controlată de un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă dect ea, deşi se simţea în siguranţă cu el.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu